12 iunie 2012

Gem de piersici

         
           Pentru acest început de săptămână vă îmbii la un gem de piersici. Este ideal pentru clătite și nu numai.
Cum aici piersicile sunt abia la început de sezon nu au fost prea dulci așa că am folosit 1.3kg zahăr la un kg de fructe. În general se folosește un kilogram de zahăr la un kilogram de fruct. 
           Rețeta pentru gem sau dulceață o știe cred orice bucătăreasă. Voi scrie cum fac eu gemul de piersici.
  • 1 kg piersici
  • 1 kg zahăr
  • 200 ml apă 
  • sucul de la o lămâie
      Am făcut un sirop din apă și zahăr. Siropul este legat atunci când, dacă puneți câteva picături pe o farfuriuță stă ca niște bobițe. Piersicile le-am spălat foarte bine și le-am tăiat în bucăți destul de mari. Îmi place să găsesc bucăți de fruct în gem de obicei. Am adăugat fructele peste siropul făcut și am pus gemul de piersici să fiarbă la foc mic. La început trebuie să fiți pe fază și să luați spuma pe măsură ce se formează. Dacă nu luați spuma, dulceața sau gemul după caz nu va ține foarte mult.
      Amestecați din când în când ca să nu se prindă. Adăugați spre final și sucul de lămâie rămas. În general în cam 30-35 minute gemul ar trebui să fie gata. Dacă faceți o cantitate mai mare durata se mărește. Puneți pe o farfurie o linguriță de gem iar dacă după 5 minute se "ține" atunci puteți spune este gata. De menționat că, după ce se răcește gemul/dulceața de piersici se întărește și mai mult. Este bine din acest motiv să nu o fierbeți excesiv.
     Eu pun gemul în borcane aproape fierbinte. Pare complicat dar nu este.

    Bucurați-vă de vară și fiți buni.



9 comentarii:

  1. Are o culoare foarte frumoasa gemul tau.De gust nu mai spun,o bunatate parfumata.
    Si mie imi place sa gasesc bucatele de fructe prin gem.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sigură că faci o minunăție de gem și tu. Eu nu cumpăr dulceață.
      În Grecia mi-a plăcut să fac dulceață de struguri (fără sâmburi). E similară celei de cireșe albe. Sper să mai am ocazia să o pregătesc dacă ajung vara la prietenii mei din Atena.
      Pup!

      Ștergere
  2. Buna Carol, ce bine arata gemul tau... un deliciu se vede pe nuanta :)
    Mai raman sa frunzaresc prin blogul tau! :)
    Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru aprecieri Corina.
      Îmi place cred cel mai mult sa fac dulceața/gem. Cred ca voi încerca de mango în curând :)
      Weekend plăcut.

      Ștergere
  3. Foarte aromat,ne place in orice anotimp!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum gasesti ce fructe vrei indiferent de anotimp. Nu mai e ca in vremea copilariei mele cand gaseam piersici daor cand mergeam la mare :)

      Ștergere
  4. Este printre preferatele mele la capitolul gem!Arata grozav!
    O zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bucur ca v-a placut.
    Cred ca orice mamica face dulceata delicoasa. Eu prefer sa fac cantitati mici si din fructe cat mai diverse. Gemul de piersici, magiunul si dulceata de visine sunt preferatele mele. O zi cat mai frumoasa si voua.

    RăspundețiȘtergere