30 mai 2012

Ursuleți din pandișpan


    
      A venit vara și o dată cu ea și căldurile. Acum prefer înghețata și fructele mai mult decât prăjiturile cu cremă. Știu că dulciurile ar trebui consumate cu măsură. În cazul meu e greu de aplicat aceasta.
      Astăzi am făcut din compoziția de pandișpan câțiva ursuleți foarte pufoși și buniiiii. Încerc sa nu cumpăr multe prăjituri din comerț si sa le ofer copiilor mei prăjiturele făcute în casă. Am observat că și copii "mofturoși" pot fi convinși să mănânce unele alimente dacă le aranjezi sub forme cât mai diverse și mai vesele în farfurie. Dacă îi și implici atunci când pregătești masa ai șanse mari ca ei sa uite de micile nazuri și sa pape cu poftă. Bineînțeles că este o părere personală.
      De obicei făceam pandișpanul în forma de cozonac, dar de acum voi folosi doar formele din silicon. Am citit că nu sunt prea grozave aceste forme. Pentru moment, mie mi se par OK și foarte practice. Rețeta, deși cred că e cunoscută probabil de majoritatea, o voi mai scrie din nou pentru acei care o vor pregăti pentru prima dată.
       Pentru 12 ursuleți de pandișpan aveți nevoie de:
  • 6 ouă
  • 6 linguri zahăr
  • 6 linguri făină
  • 6 linguri ulei
  • o lingură esență vanilie
  • o lingură lapte
  • puțină sare
  • 1/2 plic praf de copt
    Bateți cu mixerul foarte albușurile bine cu puțină sare, adăugând treptat zahărul. Adăugați apoi gălbenușurile unul câte unul, amestecând cu o spatulă, nu cu mixerul. Omogenizați bine si adăugați apoi si esența de vanilie, uleiul și făina, tot treptat. Veți obține o compoziție cremoasă, ca o smântână mai groasă.
Dacă folosiți doar 3 sau 4 ouă, nu mai e nevoie să puneți praf de copt.
     Preâncălziți cuptorul la 200 grade C.
   Turnați o picătură de ulei în fiecare formă. Umpleți 3/4 din forma de silicon cu compoziția de pandișpan. Le coaceți la foc potrivit aproximativ 20 minute. Când s-au rumenit le scoateți din cuptor și așteptați 4-5 minute să se răcească. Le scoateți apoi din forme, trăgând ușor de pereții acesteia. 
 
 
 Sunt minunați lângă un pahar de lapte rece. Copii știu de ce!

25 mai 2012

Prăjitură cu nucă


Pentru acest weekend vă recomand această prăjitură cu cremă de nucă... multă nucă. Rețeta o am de la o persoană dragă, doamna Elena. Merge de minune lângă păscuța cu brânza de vaci pe care probabil ați făcut-o în aceasta săptămâna de Înălțarea Domnului.

E cea mai bună prăjitură cu cremă de nucă pe care am făcut-o eu până acum. Sper să vă placă și vouă, dragi cititori ai blogului meu. :)

Aluatul:
  • 250gr unt
  • 2 ouă
  • 100gr zahăr
  • 450gr făină
  • esență vanilie
  • zeama de la o lămâie
  • putină sare
Crema:
  •  250gr miez nuci prăjite
  • 250gr zahăr pudra
  • 4 ouă
  • esență rom
  • 2 lingurițe scorțișoară măcinata
  • 25gr unt
  • 2 pliculețe zahăr vanilat 
Preparare:

Zahărul și untul se freacă foarte bine  până obțineți o cremă albicioasa iar zahărul nu se mai aude. De preferat să folosiți mixerul, ideal fiind ca untul sa fie la temperatura camerei pentru o omogenizare mai ușoară.
Se adaugă zeama de la o lămâie, esența vanilie și cele două gălbenușuri. Separat se bat albușurile spumă cu puțină sare, ca pentru bezele. Se încorporează albușurile în crema de mai sus, amestecând ușor pănă s-au încorporat bine. Se adaugă apoi faina treptat. Veți obține un aluat cam lipicios...dar nu vă faceți probleme. Îl veți tine la frigider 30 minute iar apoi va fi foarte ușor de modelat. Dacă vi se părea totuși prea moale mai adăugați foarte puțină făină.
 
Cât timp aluatul este la frigider preparați crema:
- mixați zahărul cu gălbenușurile foarte bine 
- adăugați nucile prăjite și măcinate
- adăugați scorțișoară, putină sare și esența de rom
- omogenizați albușurile bătute spumă în cremă
- adăugați la final 25gr unt și zahărul vanilat, amestecând foarte bine

 Preîncălziți cuptorul la 200grade C.

Din aluatul care a stat la frigider măcar jumătate de oră faceți două foi. Eu am folosit o tava de 25x35cm. Puneți hârtie de copt în tavă și întindeți prima foaie. Turnați crema de nucă iar deasupra întindeți cea de a doua foaie. Puteți face foile din doua bucăți, deoarece aluatul este destul de fraged. Nu va fi nici o problemă, deoarece deasupra veți unge cu ou (un ou bătut cu 2-3 linguri lapte) și se presară un pliculeț zahăr vanilat.


Se coace la foc potrivit, aproximativ 35 minute. Dacă o lăsați prea mult la copt aveți șansa să fie prea crocantă. Oricum e bine sa faceți testul cu scobitoarea. :)
O bine de tăiat după ce s-a răcit puțin, cu un cuțit foarte bine ascuțit.

Să aveți poftă.
Weekend cât mai plăcut.

24 mai 2012

Bucurie


                                                             
      Hristos S-a Înălțat!

      Să aveți o zi binecuvântată și multă bucurie în suflet.