16 decembrie 2010

Prajitura cu mere

Dupa o absenta cam lunga....revin cu o reteta de post. Cum suntem in Postul Craciunului m-am gandit ca acesta prajitura va prinde bine unora. Eu am facut-o deja de 3 ori si cred ca in weekend mai fac o portie. Intamplator am vazut acesta reteta pe alt blog, drag mie dealtfel, dar cum acesta prajitura o stiu de la mama, de pe vremea cand nu era moda "blogurilor" o voi posta aici, fara sa consider ca am copiat-o.
Scriu pe acest blog pentru mine mai mult si pentru fetele mele oricum. Si acum sa trecem la reteta propriu zisa.
Pe cat de simpla e reteta si usor de facut (cred ca si barbatilor le-ar iesi :)) pe atat de buna e. (parerea fetelor mele :))

Ingrediente :
- 2 cani faina;
- 2 cani gris;
- 2 cani zahar + 5 linguri (ptr mere);
- un plic praf de copt;
- 100 gr margarina pentru uns tava;
- 2 kg mere;
- 2 lingurite scortisoara pudra;
- 2 pliculete zahar vanilat.

Se regleaza intai cuptorul la 200 grade
Se amesteca zaharul, faina, grisul si praful de copt intr-un bol pentru omogenizare.
Merele se spala si se curata de cotor si samburi si se rad pe razatoarea mare. Se amesteca cu cele 5 linguri zahar si 2 lg scortisoara.
Se unge tava cu margarina. Se presara jumatate din compozitie  (faina+gris+zahar). Deasupra se pune jumatate din compozitia de mere. Se repeta operatia cu cantitatea ramasa.
Se baga in cuptorul incalzit si se lasa aprox. 30 min. Depinde si de cuptor insa ... din acest motiv e bine de verificat dupa 20 min. Cand merele de deasupra sunt rumenite prejitura e gata (daca e lasata prea mult se arde prea tare.)
Se scoate din cuptor si se pudreaza cu cele doua pliculete de zahar vanilat.
Pofta buna.

Sarbatori cu liniste si bucurii tuturor.

11 mai 2010

Prajitura cu foi de napolitana


A trecut mult de cand nu am mai scris vreo reteta. Si asta nu pentru ca nu am mai facut prajituri :)
Recent am facut o prajitura cu foi de napolitana pe care o stiam de mult de la o prietena E usor de facut, delicioasa si de post (daca se inlocuieste untul cu margarina).
Aveti nevoie de:
- un pachet foi de napolitana;
- 200g zahar;
- 4 lg cacao; 4 lg miere;
- 250g nuca macinata (prajita in prealabil);
- un pachet unt (sau margarina);
- esenta de rom
Se ard 2 lg zahar si se adauga o cana de apa. Se pun apoi 4 linguri cacao, 4 linguri miere, un pachet unt, esenta de rom si nuca macinata.
Compozitia astfel obtinuta se fierbe pana "nu mai cade de pe lingura" (ca la dulceata). Atentie: nu fierbeti exagerat de mult, deoarece nu o mai puteti intinde apoi pe foi.
Foarte repede se intinde compozitia pe foile de napolitana si se preseaza foarte bine. Deasupra se poate pune glazura de caramel sau ciocolata. (in poza lipseste glazura. :( )
Incercati-o si nu ezitati sa imi scrieti criticile :P

27 iulie 2009

Prajitura Tzuca

M-am gandit sa postez reteta unei prajituri care mie imi place ff mult si pe care am facut-o recent.
Avem nevoie de 3 galbenusuri care se freaca cu un pachet de margarina si o lingura de zahar. Se adauga drojdie cat o nuca (dizolvata in 3 lg lapte) si faina cat cuprinde, pentru a obtine un aluat fraged. Din acesta se fac 4 foi (3 - daca tava este mai mare).
Se unge tava cu margarina sau se foloseste o folie de aluminiu. Se pune prima foaie care se unge cu un strat de gem acrisor. Apoi se pune a doua foaie peste care se presara un strat de nuca inmuiata cu 2 albusuri batute spuma. Peste a treia foaie se pune un strat de rahat taiat feliute subtiri. Se bate un albus spuma cu 3 lg de zahar vanilat. Acesta se intinde peste ultima foiae. La sfarsit se presara nuca macinata amestecata cu 3lg zahar tos.
Se incalzeste cuptorul la 200 grade si se coace prajitura la foc potrivit pana se rumeneste deasupra. Se taie cand este calduta.
Sper sa o incercati si voi.
Pofta buna. Este excelenta la o cafea.


31 mai 2009

Clătite

Astăzi am fost în vizită la vecinii noștri și am pregătit clătite deoarece sunt mari amatori. Nu știu dacă sunt persoane cărora nu le plac clătitele, știu însă ca cei pe care ii cunosc nu ar refuza clătitele mele. :) Și când spun aceasta ma refer la fetița și soțul meu. :)
Clătitele sunt relativ ușor de făcut, doar ca iau mult timp sa le coci. :(
Pentru ~ 20 clatite ai nevoie de:
  • 3 ouă
  • 1,5l lapte 
  • 0,5l apă minerală
  • 3 pliculețe zahăr vanilat
  •  faină cât cuprinde (trebuie să obținem o compoziție ca o smântână).
Se bat ouăle cu telul și cu zahărul vanilat. Se adaugă apoi apa minerală, laptele și faina.
Se coc în tigaia încinsă și cu puțin ulei, pentru fiecare clătită. Mie îmi place în mod deosebit să le întorc pe cealaltă parte, prin aruncare în aer. Nu la toate, dar 2-3 pentru fun e ok :)
Se pot umple cu dulceața sau gemul preferat.
Pofta mare :)

08 aprilie 2009

Cozonaci gustosi pentru pofticiosi












Cum in cateva zile va fi Pastele, m-am gandit sa scriu o reteta de cozonaci.... pentru cei care nu vor sa cumpere de sarbatori din supermarket asa ceva. Este o reteta relativ simpla dupa parerea mea (o imbinare din ce stiam eu si ce am vazut la o prietena acum cativa ani). Oricum, fiecare gospodina are "mana ei" la facut cozonaci :) si sunt sigura ca fiecare foloseste reteta proprie.
Va invit totusi la o felie de cozonaci cu nuca.
Pentru 2 cozonaci (mari):
  • 1 kg faina cal I; 4 oua; drojdie cat doua nuci (sau 2 pliculete drojdie, care se amesteca cu faina); o cana zahar, 100 gr unt (margarina); sare; 200gr smantana (iaurt gras); 1/2l lapte; arome; o cescuta ulei;
  • 500 gr nuca macinata; 4lg cacao; 300gr rahat; esenta rom; o cana zahar; stafide.
Peste faina - cernuta in prealabil - se toarna drojdia care a fost frecata cu o lg zahar si 3 lg iaurt. Se lasa la cald ~ 15min. Se adauga apoi ouale (numai galbenusurile), restul de zahar, untul, sarea, esenta de vanilie, laptele caldut si iaurtul. Se poate pune si coaja rasa de la o portocala si lamaie. Se framanta bine (fara a mai adauga faina decat daca alaut este f moale), cel putin 30min. Folosim uleiul la framantat si aluatul va fi gata cand vom vedea ca se desprinde de pe maini si apar mici bule de aer prin el. Se lasa la crescut apoi, intr-un loc cald, cel putin 2 ore.
Cat creste aluatul, se prepara umplutura de nuca: albusurile ramase,putina sare si o cana de zahar se bat cu mixerul pana obtinem o crema ca pentru bezele. Se adauga apoi nuca macinata, stafidele, esenta de rom (o sticluta) si 4 lg cacao. Se poate adauga eventual si putina dulceata de cirese negre sau visine (cine are :)).
Cand alautul a crescut suficient, se intinde o foaie cu ulei, se pun bucati mici de rahat taiat si dat prin faina si umplutura de nuca. Se ruleaza si se pune cozonacul in forma unsa cu margarina si tapetata cu faina. Se mai lasa sa creasca in tava o ora. Dupa ce au crescut (din compozitie ies 2 cozonaci mari sau 3 potriviti) se ung cu ou amestecat cu putin lapte si zahar si se baga in cuptorul incalzit. Se lasa 10 min., la 250grade, apoi la 180grade inca 30-40min. Se verifica inainte de a fi scosi cu scobitoarea, bineanteles.
Dupa ce ii scoatem, ii ungem cu sirop obtinut prin fierberea a 150ml apa si 5lg zahar. Cand s-au racit putin putem presara zahar pudra deasupra.
Cam greu? Asa spun de fiecare data inainte de a face cozonaci... dar dupa mi se pare chiar placut sa ii fac, mai ales ca acum ma ajuta si fetita mea la framantat. Eu fac cam 2-3 portii deoarece sunt preferatii familiei de sarbatori... normal nu fac cozonaci decat de 2-3 ori pe an :(.
Sarbatori fericite tuturor si sa aveti parte de multe bucuriialturi de familie si cei dragi.
Hristos a Inviat!

PS. Forografia e de anul trecut. Anul acesta inca nu i-am facut.
Cei mai buni cozonaci pentru fiecare dintre noi sunt cred, cei facuti de mama.